Cuvântul, limba, omul şi Adevărul (partea 2)

În partea întâi am pomenit că voi descrie ce cred eu despre 5 strategii care le disting în lupta cu tot ce e firesc in om.

  1. Distorsionarea sensului cuvintelor care se refereau la stări reale ce puteau ajuta omul să înţeleagă pildele şi Cuvântul lui Dumnezeu.
  2. Distorsionarea a însăşi cuvântului Dumnezeu – Iisus Hristos şi trupul acestuia – biserica prin diferite mijloace.
  3. Pervertirea omului la nivel de masă astfel încât să nu poata trăi stările fireşti.
  4. Ştergerea integrală a cuvintelor care făceau referire la realităţi pe care nu trebuie să le cunoaştem.
  5. Schimbarea limbii şi limbajelor în întregime şi includirea unor limbaje noi.

În acest articol mă voi referi mai mult la strategia nr 5., chiar dacă ele au loc nu separat, ci simultan. Dar până la asta, vreau să ajungem a fi conştienţi că fiecare cuvânt şi limbaj are o încărcătură specifică care este cumva independentă. Fiecare cuvânt şi limbă are o energie specifică. Cum se explică logic acest fapt e greu de spus – poate e din cauza stereotipurilor, poate e din cauza acceptului la nivel de societate, dar poate fiecare cuvânt în care s-a investit ‚ceva’, păstrează acel ‚ceva’ chiar dacă receptorul nu-l înţelege. Cuvântul are o esenţă, iar această esenţă poartă mai mult sau mai puţin pecetea stării. Voi încerca să desluşesc cum pot în rândurile de mai jos. Energia sau specificul cuvintelor şi limbilor are o importanţă mare în formarea caracterelor nu numai la nivel individual, dar şi la nivel de naţiuni, de aceea veţi vedea o legătură dintre limbă şi specificul naţiunii.

Pentru a mă exprima mai uşor, mă voi referi la esenţa cuvântului prin „încărcătură”. Şi vom încerca să vedem ce înseamnă. Vom vedea că un limbaj are un fel de încărcătură, iar alt limbaj are o cu totul altă esenţă şi încărcătură, ceea ce putem spune şi despre cuvinte aparte, nu doar limbaj. Aceste „încărcături” ne face să simţim altfel atunci când auzim cuvinte despre acelaşi lucru, adică ne simţim diferit la sinonime şi contexte. Adresându-mă mai ales audienţei din Republica Moldova, vom încerca să comparăm diferite dialecte, limbi (mai des romană şi rusă evident) şi cuvinte, ca să simţim prin exemple ce înseamnă încărcătura.

Intuind, vreau să propun nişte concepte care sunt păreri, puteţi să le negaţi:

  • Încărcătura este mai mare şi esenţa mai solidă în cuvintele şi limbajul în care s-au investit experienţe şi stări profunde, reale, de către oameni sau alte entităţi.

De exemplu, cele mai mari încărcături le putem trăi la rostirea cuvintelor sacre din limbajul religios, deoarece în aceste cuvinte sau rugăciuni sunt investite energii, acestea fiind deci lucrătoare de la sine, chiar dacă noi nu putem decodifica mesajul. Sfinţii Părinţi recomandau „rugăciunea inimii” chiar dacă n-o putem face din inimă, spunându-ne că e lucrătoare de la sine, iar dacă noi n-o înţelegem, atunci cel puţin dracii o înţeleg şi se înspăimântă. Din experienţa lor, „rugăciunea inimii” repetată cu râvnă ajungea să fie rostită de la sine, ziua şi noaptea, fără întrerupere, pornind tot corpul, emoţiile şi mintea într-o mişcare de rugăciune continuă, care nu mai avea nevoie de controlul conştient al lor. Despre acest subiect puteţi căuta informaţii aparte, dar vedem cât de importante sunt unele cuvinte. Atât de importante, încât ne pot schimba viaţa.

  • Încărcătura cuvintelor este mai mică până la neutralitate atunci când puţini oameni s-au implicat în aceste cuvinte, limbaje (limba sau limbajul este nou, este vorbită superficial, etc.)

La polul opus stau cuvintele şi simbolurile care nu au nici o încărcătură, adică sunt foarte superficiale şi neutre. De obicei, acestea sunt neologisme şi cuvinte din limbaje noi. Dacă veţi sta pe chaturi pe internet, veţi observa o mulţime de prescurtări care sunt foarte seci: ok, lol, cf?, msi, fine, selfie, etc. De fapt, astăzi, majoritatea cuvintelor pe care le folosim nu reprezintă nimic. Nu au o încărcătură, fiind mai degrabă legate de obiecte sau experienţe seci. Toate cuvintele noastre nici măcar nu fac referinţă la stări şi la emoţii. Iar dacă noi folosim în gândire nonstop cuvinte care nu reprezintă nimic, devenim şi noi prin esenţă…nimicuri.

Cum am scris în articolul precedent: Observă cu mare atenţie că gândeşti în cuvinte şi tot ceea ce simţi, trăieşti, decizi e legat de cuvinte şi de felul lor! Deci, să observăm. Caracterul nostru are o stare, o esenţă, la fel precum cuvintele au nişte stări şi încărcături. Cuvintele care descriu obiecte, de obicei devin neutre, iar cele care descriu sau poseda stări, câştiga o independenţă şi au o încărcătură.

De exemplu, cuvintele: măr / apple / яблоко / la pomme, exprimă acelaşi măr şi nu trezeşte nimic altceva decât nişte reprezentări cu un măr, în dependenţă de fiecare şi ce experienţă are faţă de acest obiect. Dar cu stările e altfel.

Consideraţi următoarele impresii după un concert:

  • Mi-a plăcut foarte mult cum a cântat orchestra, viorista din dreapta arăta cel mai bine.
  • Ni-o plăcut cum o cântat orchestră, ashei care cânta la vioară în dreapta arată normal.
  • Orchestra o cântat chiar kruta, viorista şeia din dreapta era haroşaia.
  • Orchestra m-a încântat enorm, iar aia din dreapta era super tare.
  • Orchestra m-a lăsat impresionat! Iar viorista din dreapta, jos pălăria!

După cum vedem, după exprimări se ascund nişte stări, care depind foarte mult de cuvinte. Există o diferenţă pe care o puteţi simţi, aceste cuvinte au nişte încărcături: jos pălăria!, haroşaia, super tare, arată bine. Acestea vor să exprime o idee foarte asemănătoare, dar ele divulga o stare independentă, şi după ele ne putem da seama cumva de felul vorbitorului. Deci, cuvintele pe care le folosim ne modelează, căci ele codifică stări.

Fiecare limbă are o serie mare de exprimări:

nu mai spune!/ chiar aşa? / nu se poate! / naţi-o bună / cum să nu?/

да ну?/ как бы / типа того / короче / ага, щас / да ладно / только попробуй!/

I can’t believe it! / you know / oops / are you insane? / oh yeah! / i see /

După fiecare exprimare se ascunde o stare unică şi intraductibilă deoarece au încărcături diferite, iar pentru a înţelege esenţele trebuie să cunoşti limba şi experienţa acestor esenţe.

Fiecare limbă are şi cuvinte care trebuie cenzurate. Acestea au încărcătura lor. De exemplu, genericul F**k you are poate cea mai mare esenţă în engleză, dar nu face nici cât un slang moderat din rusă. De ce? Fiindcă limba rusă (alături de alte limbi slavone) prin sine este una din cele mai profunde limbi, cu cea mai mare „încărcătură” şi care exprimă multe stări foarte bine. O explicaţie a faptului că înjurăturile limbii ruse sunt atât de „groaznice” este că ele conţin încărcătura shamanilor-vrajitorilor de pe atunci când aceştia făceau ritualuri. Limba greaca este de asemenea o limba profundă, la fel precum ebraica şi araba.

În situaţii banale, limba română literară nu poate exprima stări pe care ar putea rusa. De exemplu, să luăm o serie de titluri de filme:

The Godfather / Nasul / Крёстный отец

The Terminator / Terminatorul / терминатор

Die Hard / Greu de ucis / Крепкий орешек

Toy Story / Povestea jucăriilor / Исто́рия игру́шек

The Lord of the Rings: The Return of the King / Stăpânul Inelelor: Întoarcerea Regelui / Властелин колец: Возвращение короля

Experţii în marketing şi în publicitate s-ar simţi mult mai satisfăcuţi să expună mesajul în rusă sau engleza decât în romană.

Watch only on Y TV channel the premiere of Die Hard Two with Bruce Wills în the leading role!

Urmăriţi doar la Y TV, în premieră, Greu de Ucis Doi, cu Bruce Wills în rolul principal!

Смотрите только на канале У ТВ, премьера фильма Крепкий Орешек Два с Брюс Уиллисом в главной роли!

Dar limba română nu este o limbă de marketing. Ea are atuurile ei în altă parte. Şi totuşi, tot ce vedem la televizor este foarte sec şi foarte rece. Aceasta este starea limbajului literar de astăzi. De-a lungul timpului, ceva s-a schimbat în limba româna literară.

  1. Schimbarea limbii si limbajelor în întregime şi includirea unor limbaje noi.

Fiecare limbă are mai multe dialecte, dar majoritatea oamenilor vorbitori de o limbă, se centralizează pe limba literară mai ales în ultimele decenii. De ce? Din cauza mass mediei. Mass media foloseşte limba literară, lucru valabil pentru orice limbă la care ne referim. Dacă observăm, în limba rusă, engleză, franceză, este o diferenţă minoră dintre limba promovată şi cea vorbită de oameni în popor, iar chiar dacă aceştia vorbesc un dialect specific, ei se simt liberi şi sunt acceptaţi fără probleme. Imaginaţi-vă pe francezi în engleză, pe indieni în engleză, pe englezi în rusă, etc. Aceasta se poate observa din interviuri de pe stradă sau cu alte ocazii. Limba română promovată însă este foarte diferită prin încărcătură (nu prin structură!) de limba şi dialectele din popor, de graiul moldovenesc, ardelean, muntenesc etc. De obicei, există un standard dublu. În viaţa de zi cu zi vorbim graiul, când apare microfonul în faţă, o dăm pe literara, şi ne străduim foarte mult. De ce? Deoarece în societate s-a format un tip de complex psihologic ce determină limba literară mai superioară şi limba cumva existentă, reală, pe când restul graiurilor, există mai că nu din greşeală şi trebuie ferite de apariţia în public. Graiul denotă o limbă a ţăranilor, a lucrătorilor de pământ, a oamenilor simpli, iar limba literară este limba oamenilor culţi, rafinaţi, delicaţi, cu maniere, a intelectualilor. Aşa să fie? De fapt, graiurile naţiunii române s-au format într-un mod firesc şi au acumulat o încărcătură specifică ce modelează oamenii într-un anumit mod. Anume prin ele s-ar putea experimenta stările fireşti şi s-ar putea simţi şi spiritul stării românismului autentic. Graiurile de obicei sunt mai calde, folosind cuvinte unite, cu linii moi, mai pătrunzătoare, pe când limba literară este rece, tăioasă din cauza articulaţiilor pronunţate şi uneori foarte superficială când vine vorba de stări.

Limba română literară cu articulaţii tăioase, „ce”-uri pronunţate şi sunete nazale nu va putea codifica stările fireşti deoarece nu are o încărcătură profundă, fiind un limbaj nou, deci nefiind asimilată profund de popor. În acest limbaj nu s-au investit stări şi esenţe. Experienţele care s-au investit ţin mai mult de logică. Cum s-a întâmplat că limba română să se desacralizeze într-un timp atât de scurt? Posibil problema stă undeva în firea căzută a clasei înalte din popor, care prin limbă s-a distanţat mult de restul populaţiei, promovând standardele „culturii” îndreptate cu faţa către occident (Franţa). Posibil este o strategie pusă la cale conştient de structuri mai din umbră, dar acest lucru e greu de verificat, însă nu puţin probabil. Structurile anticreştine, precum lojile masonice, finanţau şi cuprindeau mulţi scriitori şi jurnalişti, astfel că un asemenea proces trebuia să decurgă mai devreme sau mai târziu.

Iata ce spune Mihai Eminescu:

De aceea, la dreptul vorbind, nici nu pricepeau bine acuzarea ce li se facea. Neam de neamul lor trăit în ţară, nepricepând alta limba decât cea româneasca, închinându- se în această limbă, vorbind cum se vorbeşte cu temei si sănătos, ei auzind – ţiunile si – ţionile, imperatorele, redaptorele, admisibilile şi propriamentele, au gândit în gândul lor: „De, frate, noi om fi fost proşti. Noi socoteam că, dacă stim ceaslovul si psaltirea, cum se ară gospodareşte un ogor, cum se cresc vite şi cum se strâng banii, apoi ştim multe. Da’ ia auzi – i, că nu ştim nici măcar româneşte”. Şi, în loc să ia biciul din cui sa le arate care li- i popa lor, au zis: „De, dragii moşului, aşa o fi. N-om fi ştiind nici româneşte.[…]

Din textul de mai sus putem vedea că ţăranii şi oamenii simpli au dezvoltat într-un mod firesc de mii de ani o limbă cu o încărcătură şi o vorbeau toţi cu „temei şi sănătos”. Dar, clasa înaltă, care erau români doar la exterior, au impus standarde şi au ridiculizat limba sănătoasă, otrăvind-o cu sufixe şi neologisme străine, care automat ar face orice limbă foarte seacă, slăbindu-i încărcătura sau „duhul”. Mai mult decât atât, populaţia autentică se simţea „acuzata”, şi din simplitatea lor nici nu pricepeau acuzarea ce li se făcea, după cum scrie Eminescu. Ei bine, acel proces care a început tocmai cu 2 secole în urmă, continuă şi acum, de aceea sunt 2 standarde: unul în media şi altul acasă.

Iată ce mai spune Eminescu (pe care-l puteţi nega oriunde, numai în contextul limbii române cred că e imposibil s-o faceţi):

“Despreţuind Biserica noastră naţională şi înjosind-o, atei şi francmasoni cum sunt toţi, ei ne-au lipsit de arma cea mai puternică în lupta naţională; dispreţuind limba prin împestriţări şi prin frazeologie străină, au lovit un al doilea element de unitate; despreţuind datinele drepte şi vechi şi introducând la noi moravurile statelor în decadenţă, ei au modificat toată viaţa noastră publică şi privată în aşa grad încât românul ajunge a se simţi străin în ţara sa proprie. Odinioară o Biserică plină de oameni, toţi având frica lui Dumnezeu, toţi sperând de la El mântuire şi îndreptându-şi vieţile după învăţăturile Lui. Spiritul speculei, al vânătorii după avere fără muncă şi după plăceri materiale a omorât sufletele.(…) Biserica lui Mateiu Basarab şi a lui Varlaam, maica spirituală a neamului românesc, care a născut unitatea limbei şi unitatea etnică a poporului, ea care domneşte puternică dincolo de graniţele noastre şi e azilul de mântuire naţională în ţări unde românul nu are stat, ce va deveni ea în mâna tagmei patriotice? Peste tot credinţele vechi mor, un materialism brutal le ia locul, cultura secolului, mână-n mână cu sărăcia claselor lucrătoare, ameninţă toată clădirea măreaţă a civilizaţiei creştine.” (14 august 1882, Mihai Eminescu, “Timpul”, în “Opere”, Vol 13. pp. 168-169)”

Acest paragraf este de o importanţă majoră. El descrie un proces foarte complex care are loc de secole şi de care foarte puţini oameni sunt conştienţi. După cum am spus în primul articol, oamenii aveau sădite stări fireşti, iar cuvinte precum: dragoste, patriotism, dor, duioşie, frate, etc. aveau un sens şi erau înţelese pe măsură. Pentru ca tu şi eu să simţim dragostea adevărată şi să trăim prin experienţa stările profunde, avem nevoie de o limbă cu o încărcătură pe măsură, iar aceasta ne-a fost furată şi înlocuită cu o copie falsă care este superficială şi seacă. Desigur, noi putem trăi prin experienţă stările, dar când vine vorba de comunicare, există un obstacol în limba literară. Ea transmite desigur sensul literar şi teoretic, dar, funcţia limbii este de a transmite cât mai mult şi starea, lucru care este foarte ignorat astăzi. Limba rusă, sârbă, germană, spre fericirea lor, nu a fost atât de schimonosită, chiar dacă s-a schimbat mult în aceeaşi perioadă. Eminescu vede o luptă conştientă a masoneriei împotriva 1. Bisericii, 2. Limbii 3. Tradiţiei. Deci, după spusele lui, totuşi putem vedea că a existat un interes, a fost un plan şi a fost o strategie. Aceste strategii de altfel au avut loc peste tot în lume, dar mai ales în estul Ortodox.

Să vedem prin exemple, care sunt diferenţele încărcăturilor limbajelor. În video de mai jos, Părintele Justin Parvu este un român în toată legea: s-a născut în România, a crescut şi a vorbit româneşte. În el putem vedea limba română firească, echilibrul dintre limba literară şi limpezimea limbii populare:

În următorul video scurt care-l prezintă de data asta pe Parintele Cleopa, putem vedea un dialect mai aproape de cel moldovenesc:

În ambele secvenţe putem vedea că Parinţii nu au nici un complex psihologic, vorbesc foarte detaşat şi liber limba pe care o manevreaza foarte bine. În următoarele secvenţe video, putem vedea limba promovată în mass media. Sunt secvenţe la intamplare, dar puteţi vedea o limbă foarte corectă, literară, dar care are o aplicabilitate îngustă. Aceasta parcă nu s-ar lega bine cu starile profunde, ci se supune foarte bine limbajului ştirilor sau limbajului politic.

Deci, dacă vrem să dezvoltăm o stare psihologică firească şi să sporim o moralitate „cu temei şi sănătoasă” cum s-a exprimat Eminescu despre limbă, ar fi bine să nu ignorăm limbajul popular care este familiar şi foarte cald. Limba vorbită în familiile ţăranilor timp de sute de ani este asimilată şi incrustată natural în firea noastră. În ea s-ar putea exprima stările fireşti. Limba populară are o maturitate naturală, fără perfidie, fără deghizare, fără cinism. Mulţi tineri din Republica Moldova sunt foarte tentaţi să schimonosească artificial limba vorbită pentru a arăta corecţi literar, dar adesea rezultatul este o deghizare proastă, o mască greu de asimilat. Alţii, sunt killeri gramaticali şi ortografici, care văd în om mai degrabă limba decât inima, şi ar fi gata să-i sară-n gât pentru o cratimă pusă nelalocul ei. Nicio extremă nu este binevenită.

În timpul sovietic, regimul stalinist a vrut ca prin crearea unei limbi artificiale, zise „limba moldovenească”, să separe populaţia unei mici „republici” din stânga Nistrului, RASS Moldovenească, de restul oamenilor. Deci, prin schimbarea limbajului, regimul sovietic spera să schimbe mentalitatea. Acea ‚limba moldovenească’ abundă în regionalisme populare absurde şi schimonosite şi era scrisă în caractere ruseşti.

istoria-urss-6

Atrageti atenţia la cuvintele: iuli, alejeri, slobode, apui, prinit, aieste, noroadelor, avgust, locuitorime, şetăţeni, sporuri, etc. Ele nu erau vorbite natural de popurul din aşa numita RASSM. Este vădit o infiltrare artificială a unor cuvinte nepotrivite, care formează un limbaj cu o incărcătură seacă – pare populară, dar e foarte vulgară şi de prost gust.

limba-moldoveneasca-5

„Prăjiți zugrăjirile și alcătuiți o povestire.

Șine a venit la grădina zoolojică? Șe le-a plăcut mai tare copchiilor? Povestiți despre puii de moniță. Cum îi leu: cum îi capu lui, gâtu, ochii? Cum îi slonu: cum îi capu lui, trupu, chișioarele, chelea, hobotu? Șe mai este încă în grădina zoolojică?”

afasef

Din imaginea de mai sus, aflăm că au existat aşa scriitori foarte „moldoveneşti” precum Cornfeld sau Barskii. Propaganda lingvistică a ajuns absurdul şi sunt sigur că pe lângă vânduţii moldoveni, am putea găsi o mare listă de scriitori foarte „moldoveneşti” cu nume evreieşti, care au fost promotorul acestui val.

Ce lecţie am putea învăţa din această istorie? Ei bine, cei care sunt puţin şocaţi sau râd despre dimensiunea prostiei care a ajuns la nivel oficial, trebuie să ştie foarte bine că astăzi, chiar în acest moment, trăim aceeaşi schimonosire a limbii române, doar că promotorii sunt din altă emisferă, şi cuvintele infiltrate vin din „rândul superior”. E destul să deschideţi televizorul şi să urmăriţi puţin ProTV sau Antena. Astăzi asistăm la o aranjare de limbaje într-un mod ierarhic, în care limbajul juridic, politic, al ştirilor, artistic, este foarte îndepărtat de limbajul omenesc. Sunt promovate „o mie” de limbaje în afară de cel omenesc şi natural. Iar dacă v-aţi tocit urechile cu „pragmatism” şi „reiterat”, am luat la întâmplare o secvenţă din „Adevărul”:

Am semnat ordinul de numire al noului Consiliu Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU). Pentru prima dată, Consiliul este numit în urma unui amplu proces de selecţie şi consultare publică, implicând nu doar comunitatea academică din ţară şi Diaspora, dar şi societatea civilă. Pentru prima dată, demnitarii şi membrii structurilor de conducere ale partidelor politice nu mai fac parte din consiliu. Cred că este un consiliu robust, care îşi poate îndeplini misiunea de a recredibiliza învăţământul superior şi cercetarea din România. Le urez succes membrilor CNATDCU şi îi asigur că voi fi un susţinător al integrităţii şi meritocraţiei!” se arată într-un mesaj postat de ministrul Educaţiei, Adrian Curaj, pe pagina sa de Facebook.

Puteţi găsi ceva „omenesc” în acest mesaj? Toată mass media are o faţă foarte superioară, sportivă, sau fashion, dar limbajul natural şi moral este ignorat în întregime. Deschideţi orice ziar popular care-l cunoaşteţi. N-o să găsiţi cuvinte precum: dor, doină, evlavios, smerenie, propovăduitor, chip, rânduială, ucenic, nevoinţă, menire, izbăvi, tămădui, duioşie, bine, mamă, nobil, sfinţire, etc. Limba mass mediei e o limbă ucigătoare de suflet, o limbă care-l urăşte pe Dumnezeu într-un mod foarte subtil şi deştept, o limbă în care toţi proştii iau o aură de savanţi. Aceasta este o limbă a nimicului, a nihilismului care se găseşte pe buzele noastre zi de zi, formându-ne caracterele noastre virtualizate şi scoase în întregime din limanul firescului. Dacă vrem să ne ferim de nebunia deghizării perfide, trebuie să comunicăm între noi cât mai mult foarte natural şi firesc, într-un limbaj normal, într-o limbă învăţată în familie, dar mai ales, să citim cărţi duhovniceşti sau cel puţin autori care au scris până în secolul XIX. Cel puţin aşa cred eu.

Iata o parte din Letopisetul Tarii Moldovei de Grigore Ureche:

Și dacă l-au pus domnu, luară pildă de pre capul acei hiară năsâlnice, dzimbrul, ce scriem mai sus că l-au vânat și pusără de au făcut peciate țărâi Moldovei, de trăiește păn într-aceste vremi în mânule cui alege Dumnedzău a hire domnu țărâi, de trăiește păn’ astădzi, de să pune pre cărți, ce poroncéște domnul de tocméle și de aședzări lăcuitorilor și de ascultat cărora vor să facă strâmbătăți intre lăcuitori, iar celora ce nu ascultă, de certare mare…Și daca au domnitu doi ani, au muritu.

Analizaţi încarcatura acestui mesaj si trăiti puţin starea cea care a fost cu 4-5 secole in urmă şi comparaţi-o puţin cu „sufletul” mass mediei.

Sfântul Luca, arhiepiscopul Crimeei:

Spuneți-mi, oare este ceva luat mai puțin în serios decât cuvântul? Uimitor, șocant, cum de nu pricep oamenii uriașa, colosala însemnătate a cuvântului omenesc.

Capacitatea noastră de a cuvânta ne aseamănă într-o măsură însemnată lui Dumnezeu Însuși. Domnul a zidit prin cuvânt toată lumea, cuvântul lui Dumnezeu are o putere enormă. Știți că prin cuvântul său Prorocul Ilie a înviat morți, prin cuvântul său a oprit ploaia, a închis cerul și a adus prin aceasta foamete, dar a facut și să se pogoare ploaie peste pământ.

În ce constă puterea cuprinsă în cuvânt? Să nu credeți că odată ieșit din gură cuvântul se risipește în văzduh și nu rămâne din el nimic. Nu este așa. Cuvântul trăiește, trăiește secole, mii de ani. Până acum răsună cuvintele pe care le-au rostit marii Proroci ai lui Dumnezeu, care au trăit cu multe veacuri înainte de Nașterea lui Hristos. Marile cuvinte ale lui Moise, marile cuvinte pe care le-au spus cândva Sfinții Apostoli, care au ieșit din gurile nevoitorilor lui Dumnezeu, învățătura Bisericii, traiesc de-a lungul a mii de ani. Iar de vreme ce cuvântul trăiește mii de ani, înseamnă că el este extrem de important. Ieșind din gurile noastre, cuvantul acționează întotdeauna, extrem de profund, asupra oamenilor din jurul nostru, ba chiar și asupra celor aflați departe.

Orice cuvânt bun, înțelept, trăiește în inimile omenești și aduce roade bune pentru mulți ani. Orice cuvânt rău – clevetire, minciună, vorbire de rău – trăiește, de asemenea, foarte mult, prinde rădăcini în mințile, în inimile oamenilor de aproape și de departe, le orientează gândurile și dorințele. Auzind cuvintele noastre rele, aceștia sunt otrăviți de ele și, la rândul lor, rostesc cuvinte la fel de rele și otrăvite.

Cuvintele înțelepte și harice ale sfinților zidesc dreptatea în lume, fac un bine veșnic, pe când cele rele și păcătoase aduc necinste, ură, aduc o uriașă vătămare celor din jur și chiar omenirii întregi.

Cuvintele vii se propagă ca undele radio, se propagă prin spațiu și se revarsă în inimile și în mințile oamenilor. Cuvintele sunt o uriașă putere, care îi unește pe oameni sau îi desparte – îi unește atunci când cuvântul este plin de dreptate și adevăr, îi desparte atunci când este plin de clevetire și răutate față de ei. Dacă oamenii ar fi lipsiți de cuvânt, ar semăna cu animalele, și viața omenească s-ar duce de râpă.

Iată cat de mare, cât de adâncă este însemnătatea cuvântului omenesc.

Cum să biruim mândria,  Editura Sophia, București, 2010

Material la tema: http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2016/02/06/cum-pregatesc-expertii-ministerului-educatiei-distrugerea-sistematica-definitiva-a-invatamantului-public-eliminarea-limbii-latine-si-a-istoriei-si-inlocuirea-lor-cu-educatia-multiculturala/